Camera foto fără lentile ne-ar putea oferi cele mai subțiri telefoane
Camera foto fără lentile se apropie, din nou, de realitate, iar asta ar putea schimba drastic designul smartphone-urilor.
Telefoanele au devenit din ce în ce mai subțiri în ultimii ani, dar există un element care ne împiedică să realizăm smartphone-uri și mai plate decât până acum: camerele foto. Dacă vrei o cameră care să surprindă imagini de calitate și care să poată focaliza la distanțe diferite vei avea nevoie de un strat de sticlă de o anumită grosime, dar ar putea apărea și alte variante.
Cercetătorii de la Caltech au creat camera foto fără lentile, care este un aranjament optic etapizat, cipul folosind matematica în loc de lentile. În timpul fotografierii se adaugă întârzieri de timp de până la o miliardime de secundă, astfel încât lumina să ajungă la momente diferite pe cip, focalizând diferit fără lentilă.
Conform profesorului Ali Hajimiri, camera foto fără lentile se poate transforma dintr-un obiectiv telefoto într-unul fish-eye instantaneu. Principiul este același folosit de către aranjamentele de comunicații, care pot focaliza și trimite undele radio într-o anumită direcție.
În 2014, echipa a prezentat o tehnologie similară, care putea fi folosită pentru a crea un proiector care să încapă într-un smartphone.
Acum, avem parte de o cameră foto fără lentile care poate surprinde o imagine de rezoluție joasă a unui cod de bare. Într-adevăr, imaginea nu este impresionantă în comparație cu ceea ce pot surprinde telefoanele cu camere foto bune. Momentan, cipul are un aranjament 8×8, cu 64 de senzori, iar următoarea sarcină a echipei este să mărească acest aranjament, pentru a surprinde imagini mai bune.